Dacă faptul că japonezii, a căror medie de viață o depășește cu mult pe a noastră, cultivă și consumă Ganoderma, sau faptul că ea este în mod cert una dintre cele mai vechi plante medicinale cunoscute în istoria civilizației noastre, ori că a fost cultivată și folosită timp de peste 4000 de ani, nu te-a convins să încerci acest produs, atunci, să privim și să analizăm cele mai recente informații obținute în condiții de laborator, după testări ori cercetări riguroase.
Astfel, numeroase studii, cercetări și experimente au reconfirmat proprietățile excepționale ale Ganoderma Lucidum. Ele au fost făcute în medii controlate, în laboratoarele facultăților de medicină sau farmacie ale unor universități recunoscute ori în nenumărate centre de tratament din China, Japonia, Taiwan și Malaezia. Toate aceste eforturi au clarificat și demonstrat că valoarea farmacologică a ciupercii Ganoderma Lucidum este incontestabilă. Efectele plantei Ganoderma Lucidum au fost observate, recunoscute și dovedite de întreaga comunitate internațională iar mărturiile de mulțumire sau satisfacție ale consumatorilor pot fi găsite în orice țară.
Ingredientele sale variate, esențiale pentru corp, echilibrul compozițional și puritatea acestora, fac din Ganoderma un aliat natural perfect pentru această lume modernă în care suntem bombardați permanent cu diferiți agenți toxici pentru sănătate.
Ganoderma Lucidum are un conținut foarte bogat, variat (peste 200 de elemente active) și în concentrație mare, de substanțe biologic active, componente precum vitamine, minerale, enzime, aminoacizi, proteine, etc..
Să vedem ce conține Ganoderma :
- Proteine, grăsimi, carbohidrați
- Potasiu, Calciu, Fosfor, Magneziu, Seleniu, Fier, Zinc, Cupru
- Steroizi, Fenoli, Nucleotide, Glico-proteine, Polizaharide
- Toți amino-acizii esențiali necesari corpului
- În mod special bogată în Lizină și Leucină
- Bogată în acizi grași nesaturați și poli-nesaturați
- Acizi din categoria triterpenelor cunoscuți pentru reducerea tensiunii arteriale, reducerea colesterolului și prevenirea formării chiagurilor de sânge
Vă recomandăm să căutați informații privind fiecare componentă menționată din cele de mai sus. Aducem aminte că cele menționate sunt numai o parte dintre cele peste 200 de componente biologi active.
Astfel, pe scurt, să vedem cum ne poate ajuta Ganoderma în parcursul nostru prin viață, să menținem starea de bine și un corp sănătos, puternic.
Mai jos îți prezentăm cele mai importante beneficii terapeutice ale Gano Cafe 3 în 1 :
- Stimulează și întărește sistemul imunitar
- Efect Antibacterian, antitumoral, antifungic și antiviral
- Echilibrează sistemul digestiv
- Revitalizează și fortifică organismul
- Protejează ficatul și inima
- Puternic antioxidat natural
- Curăță colonul
- Crește eficiența sistemului cardiovascular și a celui digestiv
- Reduce starea de oboseală
- Tonic cerebral eficient
- Reglează tensiunea arterială
- Echilibrează nivelul glucidelor
- Normalizează funcția pancreatică
- Reduce nivelul colesterolului (LDL)
- Protejează ficatul și optimizează funcțiile acestuia
- Sporește nivelul de oxigen din sânge
- Susține sistemul cardiovascular
- Previne formațiunile tumorale și ajută corpul în lupta sa contra acestora
- Protejează organele
- Puternic detoxifiant
- Facilitează procesul de vindecare
Acestea sunt numai câteva dintre beneficiile ciupercii Ganoderma. Pentru mai multe informații te poți adresa consultantului GanoMag sau te poți informa mai departe folosind surse independente precum Wikipedia, studii clinice, testări sau păreri ale consumatorilor.
0 Comentarii la “De ce recomandăm Ganoderma?”